Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, Ciprian Sfreja, explozia, care nu a fost urmată de incendiu, a avut loc într-un bloc cu patru etaje de pe strada Alexandru Sahia din Brașov.
„În urma exploziei, două persoane, soț și soție, în vârstă de aproximativ 50 de ani, au suferit arsuri de gradul I și II la față și la mâini și au fost transportate la Spitalul Județean Brașov. Ambele persoane erau conștiente”, a spus Sfreja.
De asemenea, o a treia persoană, care locuia în blocul respectiv, a suferit un atac de panică și a avut nevoie de îngrijiri medicale.
În urma deflagrației, produsă din cauza acumulărilor de gaze, au fost afectate, pe lângă apartamentul celor doi soți, și ușile altor zece apartamente, în diferite proporții.
Totodată, un autoturism parcat în fața blocului a fost avariat.
Deocamdată nu se știe cu exactitate dacă scurgerile de gaze s-au produs de la aragazul din bucătărie sau de la centrala de apartament.